Acum mai bine de zece ani, studentă la Londra, învățam despre cote de gen și le priveam cu un aer de superioritate liberală: “Nu cred în cote, în subvenții, în intervenții artificiale”. Eram convinsă că timpul, educația și meritocrația vor regla totul natural. Credeam că, dacă o femeie e bună, dacă e muncitoare și serioasă, își va găsi locul în politică sau în afaceri fără să fie nevoie de cârje legislative.

Zece ani mai târziu, după ce am trecut prin Parlament, după ce am văzut din interior cum se fac jocurile, spun cu toată sinceritatea: altfel nu se poate. România este un mediu atât de profund misogin încât fără cote, măcar temporare, nu vom ajunge nicăieri.

Ce sunt, de fapt, cotele de gen?

În primul rând, cotele de gen nu sunt un premiu de consolare pentru femei, nici o tombolă cu locuri garantate în Parlament. Sunt un mecanism, fie și tranzitoriu, prin care partidele sau instituțiile sunt obligate să aducă femei la masa deciziei. În unele țări, asta înseamnă că pe listele de candidați trebuie să fie cel puțin 30-40% femei, în altele, anumite locuri în Parlament sunt rezervate direct.

Scopul? Să corecteze un dezechilibru istoric în care bărbații și-au împărțit puterea între ei, zâmbind superior și spunând “alegem după competență”. În realitate, cotele sunt singura garanție că schimbarea nu rămâne doar o promisiune vagă pentru “când o să ne civilizăm noi natural” - adică niciodată. Nu spun că problema e prezența bărbaților. Problema e absența femeilor. Și nu pentru că femeile ar trebui să-i înlocuiască pe bărbați, ci pentru că societatea noastră are nevoie de ambele perspective la masă.

Absența femeilor înseamnă dezechilibru în priorități: educația timpurie, sănătatea preventivă, siguranța comunităților sau sprijinul pentru familii nu mai primesc greutatea pe care o merită. Nu pentru că bărbații le ignoră complet, ci pentru că, într-o sală dominată de o singură perspectivă, aceste subiecte ajung uneori la coada agendei. Prezența femeilor nu exclude preocupările bărbaților, ci le completează, și asta se traduce în politici mai echilibrate, mai aproape de realitatea vieții de zi cu zi.

Și să nu credeți că e doar o chestiune de “corectitudine politică”. Dovezile internaționale arată clar: acolo unde femeile sunt mai bine reprezentate, politicile publice se schimbă. Un studiu realizat pe peste 125 de țări arată că nivelul corupției este semnificativ mai scăzut acolo unde femeile au o pondere mai mare în parlament (U4 Anti-Corruption Resource Centre).

“Promovăm pe bază de competență” – cel mai fals argument

De câte ori ridici problema femeilor în politică, în consilii de administrație, în guvern, primești aceeași replică: “Trebuie să alegem după competență, nu după sex.”

Sună impecabil. Doar că e, în practică, un argument de manual misogin.

• În primul rând, presupune că toți bărbații aflați deja în funcții au fost aleși exclusiv pe bază de competență. Vă rog să-mi arate cineva unealta aia magică de măsurat competența, că eu n-am găsit-o în România. Dacă am fi avut-o, sigur n-ar mai arăta țara așa.
  
  
• În al doilea rând, acest argument ignoră rețelele de putere, prieteniile, loialitățile de partid, nepotismele. Adică fix acele filtre prin care trec bărbații, dar prin care femeile abia dacă apucă să arunce o privire.
  
  

Așadar, eu spun așa: competența e doar pretextul. Patriarhatul e regula.

Cifrele care dor

• În Parlamentul rezultat după alegerile din decembrie 2024, România are 21,7% femei (Senat 19,4%, Camera Deputaților 22,4%). Media UE este 33,4%, iar media globală doar 27%.
  
  
• La guvern avem doar 3 femei din 18 miniștri - adică 16%, sub orice medie europeană.
  
  
• În mediul privat, România e și mai jos: în 2024, doar 13% dintre pozițiile de CEO în companii mari erau ocupate de femei, și doar 1 din 4 locuri în consiliile de administrație (S&P Global, Deloitte, EIGE).
  
  
• Prin comparație, Franța are o lege care obligă consiliile să fie 40% femei, iar Norvegia a trecut de 45%.
  
  

Și nu e doar o chestiune de statistică. Unde sunt mai multe femei în conducere, există o corelație clară cu politici sociale mai incluzive, cheltuieli mai responsabile și mai puțină corupție.

În economie, lucrurile sunt la fel de clare: companiile cu echipe mixte sunt mai profitabile, mai inovatoare și iau decizii mai responsabile pe termen lung. Raportul Forumului Economic Mondial arată că țările cu mai multe femei în guvern adoptă mai rapid legi care elimină discriminarea și facilitează accesul femeilor pe piața muncii, un factor de creștere a PIB-ului dovedit (World Economic Forum). Cu alte cuvinte, odată ce numărul femeilor devine semnificativ, ele schimbă jocul: politicile devin mai orientate către bunăstarea comunităților, iar cheltuielile publice mai transparente și mai eficiente.

România pe partide - cine trimite femei în Parlament?

După alegerile din decembrie 2024, tabloul e dezolant indiferent de unde privești:

• PSD trimite aproximativ 24 %.
• AUR, cu toate lozincile lor despre popor și familie, abia 22 %.
• PNL, partidul din care fac parte, a trimis doar 13 % femei, mult sub media europeană. Spun asta cu tristețe: e prea puțin pentru un partid care se revendică liberal și european. Și noi avem enorm de recuperat.
• USR se situează la 24 %, deci nici acolo nu s-a găsit rețeta egalității.
• SOS România (32,5 %) și POT (33,3 %) sunt marea surpriză. Două partide controversate, cu mesaje pe care nu mi le pot însuși, dar care - paradoxal! - au reușit să trimită mai multe femei decât orice alt partid consacrat. E, probabil, singurul lucru bun ce se poate spune despre ele.
• UDMR rămâne la 16 %, iar grupul minorităților, dezastruos: doar 5 %.
  
  

De ce avem nevoie de cote?

Nu pentru că femeile ar fi mai “bune” decât bărbații, ci pentru că altfel nu intrăm pe teren. Mi-e clar ca România nu va ajunge natural la echilibru.

Cotele sunt o invitație, măcar temporară, la masă. Un picior în ușă, dacă vreți.

Și mai e ceva: țările cu parlamente și guverne echilibrate investesc mai mult în educație, sănătate și infrastructură locală. Datele OECD confirmă că sistemele publice de sănătate, în țările unde femeile participă la decizie, reduc cheltuielile pentru familii. (Frontiers in Public Health). Spre exemplu, în Suedia, unde parlamentele sunt aproape paritare, concediul parental e printre cele mai generoase din lume, reprezentarea de gen e una dintre cele mai mari din UE, iar sărăcia în rândul copiilor este redusă (TIME). În general, studiile arată că odată ce femeile acced în număr semnificativ, ele schimbă jocul. Politicile devin mai orientate către bunăstarea comunităților, apar mai multe proiecte pentru educație timpurie, sănătate preventivă și infrastructură locală.

Concluzie

Zece ani mai târziu, mă uit la mine și îmi spun: am fost naivă. M-am așteptat ca lucrurile să se regleze de la sine. Dar nu se reglează, cel puțin, nu în România.

Femeile sunt majoritare în populația României, aproape 52%. Dacă ne uităm strict la matematică, ar trebui să fie majoritare și în Parlament, Guvern sau consilii de administrație. Și nu doar pentru că așa ar fi corect, ci pentru că democrația înseamnă reprezentare. Așa cum în orice stat sănătos trebuie să fie reprezentate regiunile, minoritățile sau generațiile, la fel trebuie să fie reprezentate și femeile.

Să tot invoci “competența” într-un sistem care produce de trei decenii, în mare parte, aceleași fețe masculine și mediocre, e o glumă amară. Avem nevoie de cote. Avem nevoie de femei în poziții de decizie. Nu pentru un moft, ci pentru că, așa cum explicam mai sus, atunci când femeile intră în joc, se schimbă regulile. Se schimbă prioritățile, se schimbă felul în care se cheltuie banii publici, se schimbă economia. Se schimbă, practic, viitorul.

Opinie scrisă de Mara Mareș, pentru toate femeile care încă bat la uși închise și pentru toți bărbații care se prefac că nu aud.